Mihaela Radulescu, supranumita Diva de la Monaco, isi indeplineste orice vis. Mai nou, aceasta ia lectii de pilotaj.

„Când voi fi mare, o să mă fac pilot de elicopter. Am visat să pilotez….orice zboară de când eram copil și mă plimba bunică-miu cu avioane utilitare, pe la Bacău – fusese pilot militar – uite că am ajuns în punctul în care pot să …încerc. Da’ știți de ce ? Pentru că pot :))) Pentru că vreau. Pentru că mi se pare senzațional să fii din nou în clasa întâi, în orice domeniu. Pentru că nu e imposibil, chiar dacă trebuie să am răbdare vreun an, căci nu am timp decât…. pe sărite.  Asta-mi place cel mai mult la viața mea – că pot să deschid sertare pline de vise și să aleg de acolo ce vreau musai să încapă în această viață, fără să mai tot jelesc despre cât de tare mi-aș fi dorit să fac asta sau aia. Vreau să zbor,învăț să zbor.

Ideea e că dacă vrei foarte tare ceva, bănuiesc că știi că n-ajunge doar să te rogi, să te echipezi, să-ți faci selfie-uri sau să vorbești prea mult despre asta – trebuie să vrei pe bune, învățând, de la zero, TOT. Asta fac de câteva luni, nu de ieri și am zis că e momentul să vă zgândăresc și pe voi, dragi prieteni. Să vă împing către sertarele voastre cu vise. Dacă au ruginit, e și mai clar că trebuie să le deschideți cu orice risc”, a scris Raduleasca pe pagina ei de facebook.